Barroso: Există suficientă voință politică pentru salvarea euro

Barroso: Există suficientă voință politică pentru salvarea euro
Publicat: 05/09/2012, 17:19
Actualizat: 01/02/2019, 09:49

Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a dat asigurări, miercuri, că în prezent există suficientă voință politică pentru salvarea euro, iar integrarea europeană nu este pusă în pericol de criza actuală, transmite AFP.

„În Uniunea Europeană există o voință politică suficientă de a face tot ceea ce este necesar pentru protejarea euro, întrucât viitorul uniunii rezidă din viitorul integrării europene”, a scris Barroso în cotidianul economic german Handelsblatt.

El a arătat că toate măsurile luate nu reduc ci aprofundează integrarea europeană, chiar dacă procesul deciziilor democratice în interiorul UE are nevoie de timp.

Barroso cere totodată țărilor europene să facă uniunea bancară promovată de Comisie, detaliile urmând să fie prezentate pe 12 septembrie, în discursul său privind starea Uniunii.

Președintele CE a explicat că mecanismul comun de supraveghere bancară vizează creșterea încrederii în țările care au nevoie de planuri de salvare și reprezintă un prim pas în direcția uniunii bancare.

Barroso susține ca Banca Centrală Europeană să asigure această supraveghere, rol care va fi strict separat de cel de stabilire a politicii monetare.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Mega-surpriză la show-ul Antenei! Ei sunt câștigătorii de la 'Te cunosc de undeva'
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Alexandru Tudor, omul de încredere al lui Gigi Becali. Nimeni...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii...
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Accident mortal în județul Suceava! Un bărbat și-a pierdut viața și altul este în stare...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
O simplă modificare a unei mese poate aduce beneficii pacienţilor cu afecţiuni hepatice
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
TEST OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Propunerea a fost deja FĂCUTĂ: „Să fie o examinare...
Important pentru toți utilizatorii de Chrome. Google a făcut acum anunțul
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Alin Oprea, adevărul despre agresivitatea fostei soții: ”Să nu uităm că a fost campioană de...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Test de cultură generală. Care este cea mai practicată religie din lume?
×